|
|
| |
Se poate muri de supărare?, de disperare?, din sentimentul zădărniciei ? De incapacitate de a răspunde la întrebarea: «Sunt eu a-normal - sau ei sunt ne-normali?»
Ieri, 10 martie 2006, am mai murit o dată (pe lângă morţile de la Gherla, 1958; de la Rahova, 1977; de la Paris, 1982 - bomba în carte; 1983: otrava lui Haiducu; 1990: distrugerea de către Liiceanu a cărţii Culoarea Curcubeului; 1997: "Îmi pare rău că l-am cunoscut pe P.G." citat din decretul-lege al Monicăi Lovinescu; 1998: "Adio domnule Goma", operă nemuritoare a lui N. Manolescu - în fine, în 2005: certificatul de deces semnat de procurorul Eduard…): ieri, când am citit Apelul iniţiat de cică Sorin Ilieşiu.
[...]
Aşadar, "crimele comuniste din România" vor începe…
…"În 1945…"
De ce abia în 1945? Iată de ce:
1. "Nu este bine să aducem vorba - acum, când intrăm în Europa! - despre Ocuparea brutală, barbară, ilegală, în 28 iunie 1940, de către URSS a Basarabiei, a Bucovinei de Nord a Herţei; tragedia românilor din România, cea din Săptămâna Roşie - trebuie ocultată, uitată, răzuită de pe retina supravieţuitorilor, din sufletul urmaşilor (ca nu care cumva să-i atingem cu o floricică pe fraţii noştri ruso-ucraineni), altfel ne-am trezi vorbind şi de Anul Roşu : iulie 1940-iulie 1941, când bolşevicii (ruşi, de-alte-naţionalităţi) au căsăpit o parte dintre români, pe alţii i-au deportat în Siberia. Tovarăşii istorici să nu se rezeme pe memorie; să nu facă istorie, ci instrucţie militară în vederea însuşirii (!) amneziei generalizate; guvernanţii ţin să-i oblige pe români să uite că există o Basarabie, o Bucovină; prin decret ţin să facă să fie ca şi cum nici nu ar fi existat vreodată nici Problema Tezaurului, nici a Pactului Stalin-Hitler, nici a Hăcuirii Teritoriului Moldovei istorice de creionul lui Molotov care ne-a lăsat fără Hotin, fără Sud, fără ieşire la mare, fără mal la Dunăre - nici Problema Insulei Şerpilor, nici a Canalului contemporano-ucrainean, nici a Pactului cu Ucraina, nici a Tratatului cu Rusia, nici violenţele împotriva românilor din URSS şi nici a despăgubirilor ruso-ucrainene pentru jefuirea României vreme de decenii";
(Citat din Apel: "Unii dintre semnatarii importanţi, consideră că referirea într-un asemenea Apel la Basarabia nu este posibilă în acest an, inainte de integrarea României în UE". Ia te uită: care or fi "importanţii-consideraţionişti": Blandiana?; Oişteanu?, Radu I. Feldman?, Liiceanu?, L. Pintilie?, Pleşu?, Marko M. Katz?, N.Manolescu-Unesco?, Şora, Paler?).
2. "Nu este momentul «în acest an», când intrăm în Europa" - alt citat - să pomenim de Cedarea Transilvaniei de Nord Ungariei, la 30 august 1940 ; să tăcem şi masacrele ungurilor asupra românilor, discriminare cruntă "răzbunînd nedreptatea de la Trianon") - până taman în 1945!; să fie ştearsă din memorie (ca să nu-i ofensăm pe fraţii noştri unguri, cei ce se topesc de dragoste fierbinte de oláh şi să fie ca şi cum nu s-ar fi petrecut nimica, niciodată, niciunde;
3. "Nu este deloc «momentul»" (ah, nu-i-momentul-la-intelectualul-român, dezertorul, laşul, altfel semnatar-important!) să amintim Cedarea Cadrilaterului la 7 septembrie 1940: îi ofensăm de moarte pe fraţii bulgari!, care, ei, totdeauna, e-he-he…
Să fie doar grija prudentului suflător în iaurt de a nu atinge măcar cu o… suflare suprasensibilităţile fraţilor ruşi, unguri, bulgari? Da de unde! Ci nenumita, nerostita spaimă de avioane - citeşte: de Israel şi de SUA: aceste două forţe autentic teroriste ne împiedecă să vorbim şi noi, românii, despre holocaustul nostru, anterior celui cunoscut de evrei (care de jumătate de veac au pus copyrigt pe suferinţă), început în 28 iunie 1940 până în 15 iulie 1941, pricinuit de bolşevicii sovietici invadatori, dintre care foarte mulţi evrei; apoi din 23 august 1944 de ocupanţii sovietici ai întregei ţări, în primele rânduri ale lor fiind foarte marele număr de evrei originari din România, dar şi din Rusia; iar din 1945 cel cauzat de "ajutorul frăţesc": cel puţin jumătate din cei 100 000 unguri şi cehi trimişi de ruşi în România, să facă ei poliţie de tip NKVD, erau evrei, nici măcar din Transilvania de Nord: ei ne-au umilit, ne-au belit, ne-au chinuit, ne-au acuzat că îi trimisesem la Auschwitz! Efortul (patriotic, de mare-maghiar) al lui Wiesel de a diminua substanţial "contribuţia" Ungariei la masacrarea evreilor au dat rezultatele scontate: bilanţul publicat de el şi de ai săi al victimelor a fost dispersat-translat de la Maghiaria la ţările parţial ocupate: Slovacia, Iugoslavia, România - însă, doamne-fereşte să fi amintit de ne-evreii (slavi, valahi) victime ale politicii de feroce purificare etnică impusă de Horthy, amiralul deloc mai angelic decât mareşalul Antonescu. Astfel a apărut inscripţia de la Coral, operă a lui M. Rosen, E. Wiesel, R.Ioanid: "400 000 evrei victime ale Românilor".
Am mai spus, re-spun: victimele se numără de la unu/una - dar "statisticienii" Wiesel, R. Ioanid, Ancel, Benjamin nu s-au sfiit să fixeze ei cifre astronomice - ca să aibă de unde lăsa.
"…până la 1989, «la revoluţie»", indică guvernanţii gara terminus. Acolo va trebui ca cercetorii să se oprească din cercetat, să pună punct istoriei pătimirilor noastre sub comunism. Ca şi cum printr-o minune: un decret al lor, începînd din ziua de l ianuarie 1990 fix, ar fi pus capăt crimelor comuniste…
… Dar mineriadele ? - ce au fost ele dacă nu război civil caracterizat, declanşat de comunişti?;
… Dar tulburările interetnice de la Târgu Mureş puse la cale de tovarăşul lui N. Manolescu: I. Iliescu ("Omul cu o mare")?;
… Dar situaţia generală a ţării continuînd a fi ceea ce era înainte de 1989 (cu două excepţii: dreptul de expresie şi dreptul de circulaţie): altfel de ce Caraman, celebrul spion al ruşilor a rămas, din umbră, la cârma Securităţii?; câţi securişti vinovaţi de crime (de-o pildă Pleşiţă) au fost pedepsiţi pentru faptele lor, împiedecaţi să ocupe televiziunile lăudîndu-se cu "faptele patriotice" ale lor, totodată ameninţînd, insultînd victimele, chiar morţii ("Banda lui Arnăuţoiu"?)
Paul GOMA - Doliu naţional pentru Basarabia
în 27 martie, când se vor împlini 88 ani de la Unirea Basarabiei cu România, în 1918
Paris, 11 martie 2006 |
| |
 |
| |
| |
|
